Trecusera doua saptamani de cand plecasem din Era Feudala. El - nu doream sa ii pronunt numele, nici macar in gand - nu venise deloc dupa mine - nu ca m-as fi asteptat la asta.
Primele zile au fost ingrozitoare. In fiecare noapte cate un cosmar, in fiecare zi cate o amintire dureroasa. Singurul lucru la care ma gandeam cand mi-l aminteam era ca il uram. Il uram din toata inima pentru tot ce imi facuse. Uitasem toata dragostea pe care o aveam pentru el, sau cel putin o ascunsesem undeva foarte departe, intr-un sertar din inima mea, unde nu voi mai putea vreodata sa ajung. Abia de cateva zile am putut sa ma opresc din plans, probabil pentru ca toate lacrimile mele, toate lacrimile pe care le putea avea un om, s-au terminat. Din fericire era vacanta, altfel mi-as fi rugat bunicul sa inventeze o scuza - nu conta cat de penibila - care sa ma tina acasa. Umplusem jumatate din jurnal cu propozitia "Te urasc". Primele pagini erau ilizibile, pline cu pete mari si negre, pentru ca am plans cand le-am scris iar cerneala s-a intins, dar pe parcurs, literele au inceput sa se ingroase si sa lase urme mai adanci in pagina, pentru ca ura se tot intensifica.
Eram distrusa. Ramasesem fara un scop in viata, fara cei mai buni prieteni, fara cea mai adevarata dragoste. Toate zilele erau la fel: ma trezeam dintr-un cosmar, stateam lipsita de viata in pat pana cand ma coplesea agonia, mai scriam in jurnal iar apoi venea din nou seara.
Astazi era o dimineata mai frumoasa, dar pentru mine nu se schimba nimic.
-Kagome? intreba Souta deschizand usa.
-Iesi afara, am spus eu dura. De ceva vreme nu mai lasam pe nimeni in camera mea. Simgurele momente in care interactionam oamenii erau foarte rare, si aceleasi: cand eram la masa, cand ma intalneam cu ei intamplator pe hol, nimic altceva. Nu mai raspunsesem nici telefonului, care sunase la inceput insistent, apoi mai rar, iar apoi deloc. Nu era prima data cand il dadeam pe Souta afara, in incercarea lui de a ma inveseli sau de a ma readuce la viata.
-Kagome, te rog! Nu mai suport! Esti sora mea si vreau sa fii fericita! Nu ma intereseaza ca ma dai afara. Poti sa ma si arunci pe geam daca vrei, doar... fa ceva! Distreaza-te intr-un fel! Traieste!
Apoi pleca, si puteam sa jur ca l-am auzit plangand.
Dar... de cand devenisem eu asa? Imi facusem fratele sa planga, desi tot ceea ce el voia era ca eu sa fiu fericita. Cand ma transformasem in asa o persoana oribila?
Am oftat.
Dupa-amiaza m-am intalnit din nou cu el.
-Souta?
-Da?
-Imi pare rau. Vrei sa... jucam ceva? Sau poate vrei sa te ajut cu temele de vacanta?
Zambi larg apoi ma imbratisa.
-Pai, daca nu te superi, as vrea sa ma ajuti la teme, ca pe vremuri. De cand ai incetat sa o mai faci am cam ramas in urma.
-Sigur. Sa mergem!
*
Imi indeplinisem misiunea: imi facusem fratele fericit din nou. Am hotarat sa ies la o plimbare de seara.
Ultimele raze ale soarelui incepeau sa se ascunda in spatele copacilor. Lumina disparea incet-incet, facand umbre mari pe peretii caselor. Acum treceam pe langa fantana, cand ceva m-a facut sa ma opresc. O voce. Am inlemnit cand mi-am dat seama ca vocea era a lui Naraku. M-am apropiat ca sa aud ce spunea: "Inca putin si ma voi putea transforma in demon". Mi-am aplecat capul peste fantata. Nu era nimeni inauntru. Asta insemna ca vocea venea din cealalta lume. "Acum ca Inuyasha e mort in castelul meu, sunt la un pas de a-mi indeplini dorinta."
Mi-am prins mainile de marginea fantanii, altfel as fi cazut. Picioarele mi s-au inmuiat si o greata ma lovi in stomac. I-Inuyasha.... - reusisem sa ii pronunt numele - e .... mort? Nu. Asa ceva e imposibil. Cu siguranta e o minciuna. Dar daca nu e? Am inceput sa plang la ideea asta - se parea ca lacrimile nu aveau cum sa se termine, ci reapareau, atunci cand aveau un motiv bun ca sa o faca. Apoi brusc s-a derulat in mintea mea tot ce se intamplase pana in acest moment. Si ceva paru ca a explodat in inima mea.
Cum am putut.... sa gandesc ca nu il mai iubeam, sa cred ca il uram de fapt? In tot acest timp crezusem ca treptat dragostea mea pentru el era inlocuita de ura, dar adevarul era ca, in timp ce am tinut-o ascunsa si am impiedicat-o sa mai iasa, aceasta a crescut, pana nu a mai incaput in sertarul unde o indesasem.
Mi-am trecut picioarele peste marginea fantanii si am sarit.
:"e .... mort? Nu. Asa ceva e imposibil. Cu siguranta e o minciuna." sper si eu...sper ca nu e mort,poate e vre-o capcana de-a lui Naraku(ca de obicei).poate vrea s-o atraga in era feudala...a pus si el vre-un plan la cale...dupa care va fi...
i hope so...i hope that with Inuyasha is and will be everything ok.
nici o reclamatie scriitoarei,
no comment...u are amazing,wonderful,extraordinary...etc...
P.S. nu va suparati ca fac exces de smileys,doar ca le ador.
Trebuia sa aflu adevarul, desi ma temeam de el. Oare ce as fi facut daca Inuyasha era cu adevarat... mort? Un cutit mi-a intrat in inima la gandul acesta si m-am abtinut din nou sa nu plang.
Fugeam prin padure, cand am vazut un barbat care ducea cu el un arc si o sageata. M-am apropiat in graba de el si i le-am smuls fara sa spun nimic.
-Hei! Intoarce-te! Da-mi arcul inapoi!
-Imi pare rau, am strigat spre el, e urgent!
OK. Acum aveam si o arma. Dar... incotro ma indreptam? M-am oprit, dandu-mi seama ca nu stiam unde sa merg. Nu am stat pe loc decat cateva secunde. Nu aveam de ales. Nu ma puteam opri. Trebuia sa aflu. Tot ce puteam spera era ca pur si simplu castelul va cadea din cer tocmai in fata mea. M-am oprit din nou din alergat. Daca era o capcana? Dar de ce m-ar vrea Naraku pe mine?
Ultima conditie. Sange uman.
Din nou am luat-o la fuga. Ce ridicol! De ce m-ar alege pe mine, cand ar fi putut avea oricare persoana din lume?
Se parea ca dorinta mi se indeplinise.
Zaream printre copaci castelul lui Naraku. Am inspirat adanc. Era posibil sa fie ultima zi din viata mea. Cat optimism, am gandit.
Vazand cum insectele otravitoare se apropiau de mine, am tintit sageata exact in mijlocul lor - am observat ca lumina din jurul ei nu mai era neagra - si le-am spulberat dintr-o lovitura. Nu am mai intampinat alte probleme pana sa ajung inauntru. Intrarea dadea intr-un hol lung, cu cate doua usi pe fiecare dintre peretii laterali. Dar una mi-a atras atentia in mod special, deoarece o lumina slaba iesea de sub ea. M-am apropiat cu pasi nesiguri. Inima incepuse sa imi bata nebuneste. Dar inainte sa o deschid m-am oprit. Sa scot din calcul posibilitatea ca e mort. Ce ma fac daca traieste? Imi spusese ca o iubea pe Kikyo, ca nu vrea sa mai fac parte din viata lui. Ce urma sa fac dupa ce il intalneam?
M-am gandit mai bine si mi-am spus: nu imi pasa. Mi-am luat inima in dinti si am deschis putin usa.
Am intepenit. Era acolo, dar... statea rezemat de perete, nemiscat, cu capul plecat. Picioarele mi s-au inmuiat. M-am sprijinit de peretele holului ca sa nu ma prabusesc. Am inceput sa respir greu. Era... mort? Imposibil. Am deschis usa larg, m-am apropiat si am ingenuncheat langa el.
-Inu...yasha? am suspinat.
I-am pus mana sub barbie si i-am ridicat fata. Nu reactiona in niciun fel.
-INUYASHA!!
Am inceput sa plang zgomotos. Asa ceva nu era posibil! Cum reusise Naraku sa il omoare? Oare le facuse ceva si celorlalti?
-Ka...go...me...
Ochii mi s-au deschis larg la auzul vocii lui.
-Kagome...
Am expirat usurata. Era in viata! Nu imi mai pasa pe cine iubea, sau pe cine voia in viata lui. Eram doar fericita ca traia si ca acum era cu mine.
-Sunt aici, am soptit, punandu-i palma rece pe fata mea. Ma auzi?
Deschise putin ochii, apoi acestia se marira brusc.
-Kagome!
Sari in genunchi si ma cuprinse strans in brate.
-N-ai idee cat ma bucur ca esti bine.
Apoi, fara niciun avertisment, se indeparta putin, imi lua fata in maini si isi zdrobi buzele de ale mele. Nu m-am miscat deloc. Eram uimita si confuza.
Sarutul a durat mult - cel putin asa mi s-a parut mie. Cand termina, isi lipi fruntea de a mea, inca tinandu-mi fata intre palmele lui.
-Kagome, iarta-ma. Totul a fost o minciuna - si nu imi vine sa cred ca ai crezut-o asa usor. Nu o mai iubesc pe Kikyo - dupa tot ce a facut - si nu am vrut niciodata sa pleci, doar ca era mult prea periculos sa mai ramai - mi-am dat seama de asta dupa ce aproape ca ai murit in bratele mele in urma luptei cu Naraku.
Inca mai plangeam, asa ca vocea mi-a iesit tremurata.
-Dar... ai sarutat-o... pe Kikyo... cu putina vreme inainte sa plec eu.
-Ce?
-Ea mi-a spus. Atunci cand te-ai intalnit cu ea.
Ofta.
-Te-a mintit. Nu as fi sarutat-o. Nu ti-am spus cu cateva zile dupa ca nu mai stiu ce simt pentru ea? Ca nu era dragoste, ci doar o obsesie - de care, apropo, am scapat.
-Ai spus ca crezi ca e o obsesie, l-am corectat eu.
-Da, dar apoi mi-am dat seama ca de fapt ma indragostisem de tine.
-"Scumpa mea", "draga mea", l-am citat eu, intelegand acum aproape totul. Se inrosi putin, dupa care continua:
-Iar apoi... am vazut ceea ce scrisesei in jurnalul tau...
-Ai venit.... la mine acasa?!
-De mai multe ori. Trebuia sa vad ce faci. Si intr-o zi m-am intalnit cu Sota... Plangea. Mi-a spus despre tine, despre faptul ca erai distrusa si despre cum te comportasei in ultimele saptamani. Iarta-ma ca ti-am facut asta.
Mi-am sters lacrimile pentru a putea sa il privesc in ochi. Parea in totalitate sincer. Mi-am lipit timid buzele de ale lui, dupa care l-am imbratisat strans.
-Ma bucur ca esti bine, am soptit, fericita in sfarsit.
Edited by Angel:alexys on 08/07/2010 19:02
Angels, m-am hotarat: nu voi mai termina acest fic. Nu ma intrebati de ce, nici eu nu stiu sigur. Cred ca m-am cam plictisit de scris... Oricum fic-ul era pe sfarsite. Va voi face un rezumat la ce urma sa se intample: Kagome si Inuyasha stau captivi in castelul lui Naraku pana la luna noua, Naraku ii ia lui Inuyasha puterile demonice si bea din sangele lui Kagome, dar isi da seama ca a facut o greseala alegand-o, deoarece ea era o Miko si avea sange pur si, ingerandu-l, puterile i-au fost slabite. Atunci apar Sango, Miroku si Shippo, le aduc prietenilor lor armele, are loc lupta finala, ei ies invingatori si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Sfarsit!
Ma distreaza felul in care ai terminat. Foarte sec... si mie imi plac chestiile seci. xD
Oh well daca tu ai decis sa nu mai scrii... asta e. Se mai intampla. As fi vrut sa vad cum descrii batalia aia si toata tarasenia cu castelul si bla bla,dar daca tu nu mai vrei sa scrii e in regula.. e bine si asa. Felicitari pentru ce ai facut pana acum,si pentru ideile abordate! it's just a dare that needed to be accomplished.. >.> i'm talkin' about the sig.image lol
Find your own way,
Choose the right path between left or right
Don't let the world to influence your mind
You still can fly...
Jesus,i-am spus lu` Neph ca e rea,ea mi-a raspuns,iar dupa ea a postat un user niste siteuri in turca iar eu i-am zis ca e exact asa cum zice el@ironie^^.Chibi l-a sters si a ramas doar postu meu.
*laughs* daca din tot ce am zis ai inteles ca esti mistocar atunci este cazu sa mai cresti putin si apoi sa revi sa purtam o conversatie pe masura =)))) Numai bine mister Alex!
.imi place ceea ce citesc.
Nu. Asa ceva e imposibil. Cu siguranta e o minciuna." sper si eu...sper ca nu e mort,poate e vre-o capcana de-a lui Naraku(ca de obicei).poate vrea s-o atraga in era feudala...a pus si el vre-un plan la cale...
dupa care va fi...
